În data de 13 iulie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanții Direcției Județene pentru Tineret și Sport Botoșani, Asociației Județene de Fotbal, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani, Polițiilor Locale Botoșani și Dorohoi, precum și ai cluburilor de fotbal F.C. Botoșani și F.C.M. Dorohoi.
Scopul activității a fost informarea reciprocă, stabilirea modalităților și canalelor de cooperare, operaționalizarea procedurilor de lucru și stabilirea responsabilităţilor fiecărei instituţii participante, fiind luate toate măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții de maximă siguranță a turului sezonului competițional 2015-2016, atât pentru spectatori, cât și pentru sportivi și oficiali.
S-a avut în vedere însuşirea procedurilor specifice de acţiune ce vor fi aplicate pe timpul asigurării măsurilor de ordine-publică în incinta stadioanelor și în apropierea acestora, pentru prevenirea incidentelor neplăcute ce ar putea să apară şi pentru limitarea efectelor acestora, astfel încât manifestările sportive să se desfăşoare în spiritului fair-play-ului.
Conform prevederilor legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare,organizatorii competiţiilor şi jocurilor sportive şi forţele de ordine angrenate au obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor şi de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea competiţiei sau a jocului sportiv.
Menţinerea ordinii publice pe raza administrativ-teritorială a localităţilor urbane şi rurale în care se desfăşoară competiţii şi jocuri sportive se realizează, potrivit competenţelor, de către structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu actele normative interne care le reglementează activitatea.
Asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a bazelor sportive şi a altor locuri destinate desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad mediu de risc, precum şi a celor cu grad ridicat de risc se realizează în mod nemijlocit de către structurile de jandarmi competente teritorial.
Sursa: comunicat IJJ