Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc își va sărbători, sâmbătă, ziua de naștere. Programul de ziua lui este, însă, cu totul inedit pentru el.
Portariuc nu își va petrece ziua la vreo pensiune, ci va fi la serviciu. El va exercita pentru prima dată funcția de ofițer de stare civilă și va cununa nu mai puțin de 12 cupluri.
Printre tinerii care urmează a fi căsătoriți de primar se află și consiliera sa, Andreea Federovici. Seara, primarul va merge la nunta consilierei sale, la care naș este directorul Zonei metropolitane, Cătălin Olaru.