Autoritatea Electorală Permanentă a sancţionat, în luna iunie, trei primării din judeţul Botoşani, în urma unui control care a vizat îndeplinirea principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral.
Este vorba de primăriile Șendriceni, Bălușeni și Corni, care au scăpat doar cu un avertisment.
Potrivit Autorității Electorale Permanente, acțiunile de instruire, îndrumare și control electoral au ca principale obiective verificarea modului de păstrare și a modului de actualizare a listelor electorale; verificarea semnării listelor electorale de către persoanele abilitate; verificarea autorizării de către primar, prin dispoziţie, a persoanelor care efectuează operaţiuni în listele electorale permanente și în Registrul electoral; verificarea efectuării operaţiunilor specifice în Registrul electoral; monitorizarea modului de efectuare a înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral, conform prevederilor legale în vigoare, potrivit unui comunicat de presă. Autoritatea Electorală Permanentă va continua să efectueze astfel de controale, conform planificărilor lunare și anuale.