Două dintre cele mai importante proiecte aflate în derulare nu vor fi finalizate până la sfârșitul anului. Este vorba de proiectul privind realizarea zonei de agrement Cornișa, dar și proiectul privind reabilitarea Teatrului ”Mihai Eminescu”.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, care a spus că lucrările la cele două obiective vor fi întârziate cu aproape trei luni.
”Avem cele două mari proiecte care probabil vor avea o perioadă de aproximativ trei luni de prelungiri. Cauzele sunt strict obiective. În cazul proiectului Cornişa a apărut acea problemă cu reproiectarea şi reamplasarea obiectivelor, din cauza apropierii de unitatea militară, fapt care a dus la o întârziere de aproximativ 12 luni, lucru care poate fi motivat. În cazul Cornişa elementul de neprevăzut, mă rog, pentru noi ar fi fost de prevăzut, dar cei din 2008-2009 când au lucrat la proiect nu au prevăzut acel element de vecinătate acolo şi atunci a trebuit să remediem. În cazul Teatrului Mihai Eminescu, aici este clar un element de neprevăzut şi anume calitatea structurii de rezistenţă descoperită după ce lucrările au început, era practic imposibil de prevăzut de proiectant în momentul iniţial al proiectării„, a mai spus edilul.