Cele opt persoane reţinute pentru trafic de droguri, în cursul săptămânii trecute, după descinderile procurorilor DIICOT vor rămâne după gratii.
Asta după ce decizia privind arestarea lor a rămas definitivă în urma sentinţei date, luni, de Curtea de Apel Suceava. Cei şapte tineri şi o femeie vor rămâne după gratii 30 de zile după care se va pune din nou în discuţie prelungirea sau nu a măsurii de arest preventiv.
Procurorii au destructurat două reţele de traficanţi de droguri ce acţionau în trei judeţe, Botoşani, Suceava şi Iaşi.