Președintele CJ și-a trimis Corpul de control la Spitalul Județean. Vezi motivul!

spitalul judeteanSpitalul Județean va fi, de marți, ținta unui control realizat la solicitarea președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu. Corpul de control al președintelui va verifica contractul derulat între Spitalul Județean și firma Sanomed, după ce unitatea spitalicească a fost acționată în judecată de firma care a preluat temporar laboratorul spitalului și care cere 2,5 milioane lei pentru contravaloarea serviciilor paraclinice de laborator, conform contractului de asociațiune investițională, încheiat la data de 11 ianuarie 2010. La suma respectivă se adaugă penalități de 0,1% pe zi, în sumă totală de peste 4 milioane lei.

like facebookInstanța începe să vină cu niște hotărâri definitive și să oblige unitatea medicală la plata unor sume. De marți, Corpul de control va fi la Spitalul Județean și vreau o informare foarte clară despre acest contract. Dacă constatăm că sunt și persoane responsabile vizavi de ce s-a întâmplat cu contractul, modul de derulare, ducere sau nu la îndeplinire, atunci vom acționa în consecință. Vrem să vedem dacă sunt persoane care se fac responsabile, pentru că nu mi se pare normal să tot dăm bani”, a spus Sorescu.

Contractul dintre firma Sanomed și Spitalul Județean a fost încheiat pe vremea când spitalul era condus de medicul Cornel Enache.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *