Un adolescent, de 16 ani, a decedat duminică după amiază după ce s-a înecat într-o baltă construită ca adăpătoare pentru animale.
Andrei Apostol, din localitatea Silişcani, s-a dus cu mai mulţi prieteni la groapa săpată de autorităţile pentru a aduna apa, iar la un moment dat a căzut în apă şi a apucat doar să mai iasă o singură dată la suprafaţă.
Balta are în unele locuri o adâncime de trei metri, iar băiatul nu ştia să înoate.
Prietenii lui s-au speriat şi au început să ţipe după ajutoare. La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri, unul de poliţie şi unul de ambulanţă. Pompierii au început căutările cu o barcă şi la scurt timp au scos trupul neînsufleţit la suprafaţă. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viaţă.