Vineri seară a fost dat startul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Național de Folk Seri Melancolice Eminesciene. Prima seară a fost dedicată eminamente secțiunii Individual și s-a desfășurat la Săveni. Concursul de la Săveni a fost organizat de Asociația Arlechin împreună cu Primăria Săveni. La ediția din acest an, la secțiunea Individual, sunt înscriși 28 de concurenți iar punctul forte al ediției este că, față de anii precedenți, numărul copiilor și tinerilor prezenți din țară este mult mai mare.
În afară Botoșani și Dorohoi, sunt prezenți concurenți din Cluj, București, Constanța, Tulcea, Rm Sărat, Buzău, Fălticeni etc. Majoritatea concurenților au cântat pe versuri de Eminescu ținând cont de faptul că trofeul festivalului se acordă pentru cea mai bună interpretare a unei piese pe versuri scrise de poetul Mihai Eminescu. Singuratate, O rămâi, Când amintirile, Prin nopți tăcute, Sonet, Atât de fragedă, Glosă, Și dacă sau Pe lângă plopii fără soț au fost o parte din poeziile scrise de poetul nepereche născut la Botoșani, cu care cei aproape 30 de concurenți au dorit să surprinsă juriul condus de omul de radio Mihai Cosmin Popescu, din care au mai făcut parte Emeric Imre, Ovidiu Mihăilescu și Ludvic Schibinschi.
Dintre toți concurenții cel mai popular s-a dovedit a fi de departe simpaticul adolescent din Botoșani, Silviu Murariu, cunoscut mai ales de la emisiunea Xfactor de la Antena 1. Fiecare dintre cele două piese interpretate de tânărul folkist s-a încheiat cu uralele puternice ale copiilor prezenți în public. Mai mult chiar, la final Silviu a fost asaltat de fani pentru autografe și fotografii. S-au mai remarcat prin aplauzele publicului Ana Maria Dumitru din București cu premii obținute și la mai celebrul festival de la Ploiești, Festivalul Castanilor sau Sebastian Ionel din Dorohoi, Cristian Mihai din Tulcea, care anul trecut, a câștigat locul I la festivalul Seri Melancolice Eminesciene.
Peste trei ore a durat competiția muzicală după care pe scena din fața Primăriei Săveni a urcat cantautorul Adrian Sărmașan, aflat pentru prima dată în fața publicului săvinean. Acesta a susținut un recital format din cântece ritmate, ușor spre country-rock, care au prins bine la publicul. Deși puțin cunoscute din lipsa promovării la radio și televiziune, Sărmășan a cântat piesele sale împreună cu publicul săvinean. La final după cele doar câteva piese cântate, cantautorul a coborât de pe scenă fiind asaltat de mulțimea de copii care, în majoritate, i-au cerut autografe pe brațe.
Festivalul continuă în seara aceasta cu secțiunea Grupuri la Ipotești de la ora 18.00, după care în recital va cânta Daniel Iancu. Înainte de concurs, de la ora 16.00, poeta Clara Mărgineanu va susține un atelier de poezie și muzică, împreună cu Ovidiu Mihăilescu și Emeric Imre.
Duminică, la restaurant Legenda va avea loc Gala Laureaților, iar în recital este așteptat cantautorul Dinu Olărașu.
Festivalul este organizat de Asociația Arlechin, Asociația Organizatorilor de Evenimente, Primăria Săveni, Primăria Botoșani, Memorialul Ipotești, Centrul de Creație și Consiliul Județean.