Timp de doua luni, copiii și adolescenții grupului Cheia Sol vor cânta în parc. Vor aduce bucuria și veselia verii, vor lega prietenii cu toți copiii care vor fi alături de ei și, nu în ultimul rând, vor arăta tuturor performanțele muzicale din ultimii ani, adică premiile câștigate la festivalurile naționale și internaționale, cântecele învățate cu drag și emoție.
Spectacolele organizate sub titulatura “Vara în acorduri muzicale” fac parte dintr-un proiect cu același nume finanțat de Primăria municipiului Botoșani și au drept scop promovarea copiilor si tinerilor talentați din punct de vedere muzical prin crearea unui cadru educațional generat de activități artistice. Pe de altă parte, copiii vor căpăta experiența necesară pentru prezența lor mai departe în cadrul unor concursuri naționale și internaționale de muzică, precum și recunoașterea propriilor abilități artistice.
Primul spectacol din stagiunea verii 2015 va avea loc duminică, 5 iulie iar ultimul, pe data de 30 august 2015 . Fiecare spectacol va începe la ora 17.00 și se va desfășura în centrul parcului, în vecinătatea fântânii arteziene.
Proiectul cuprinde mai exact organizarea unui număr de 10 spectacole dintre care unul unplugged 100% care va avea loc chiar în Centrul Istoric al orașului. La finalul tuturor spectacolelor copiii care au evoluat e scena din parc și din centrul vechi vor fi premiați cu diplome și trofee în cadrul unei gale speciale.