Trei elevi elevi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu împreună cu profesorul lor au efectuat o vizită de studiu în Oslo în urma unui concurs de proiecte organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Vizita organizată de CJI în parteneriat cu Norsensus Media Forum a fost finanţată de Ministerul Fondurilor Europene în cadrul Fondului pentru Relaţii Bilaterale, prin granturile SEE şi norvegiene 2009 – 2014.
Vizita a avut drept scop cunoaşterea mecanismelor interne de funcţionare a unei societăţi sănătoase.
„Denumită „Cum funcționează democrația”, excursia a avut ca obiectiv principal tocmai să expună elevii unei societăți sănătoase, ce își cunoaște mecanismele interne de funcționare, alcătuită din oameni activi și implicați în viața comunității lor. Locația acestei vizite este pe măsura unor astfel de oameni. Am avut șansa de a vizita clădirile ce simbolizează întocmai acest spirit și viața activă, precum primăria, muzeul Premiului Nobel, Clădirea Televiziunii Naționale,precum și facultățile și liceele ce se asigură că noile generații sunte crescute în același spirit liber și european. Dar cu mult mai fascinante au fost întâlnirile și discuțiile cu zeci de oameni minunați. De la elevi și studenți la profesori și chiar politicieni importanți, am avut oportunitatea de a dezbate diverse probleme sociale și politice și am reușit să învățăm ce înseamnă să fii cu adevărat implicat și informat, cât de mult contează comunicarea și cooperarea între populație și guvern. Vizita a fost un succes răsunător, cel puțin pentru dezvoltarea noastră. O dată cu noi au intrat în țară și idei proaspete despre cum ar trebui să se dezvolte o persoană și o societate, idei pe care le-am discutat ore în șir cu prietenii noștri”, a fost concluzia echipei din cadrul proiectului.