Autorităţile locale au marcat, vineri, Ziua Drapelului Naţional, în Piaţa Tricolorului. Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie de arborare a drapelului naţional şi o paradă militară. La eveniment au luat parte prefectul Costică Macaleţi, subprefectul Gelu Ţigănucă, viceprimarul Cosmin Andrei, parlamentari şi şefi de instituţii.
De asemenea, în Piaţa Tricolorului s-au aflat şi câţiva zeci de oameni simpli, veniţi să vadă în special parada militară, pe care, de altfel, au şi aplaudat-o.
„Astăzi este Ziua Drapelului Naţional. Ziua în care cu bucurie ne întâlnim să sărutăm Tricolorul patriei, să arătăm că suntem români şi că ne iubim simbolurile naţionale la fel ca întotdeauna. Să transmitem gândurile noastre solemne despre cele trei culori încărcate de sens care ne-au reprezentat în lupte, pe mări şi oceane, în competiţii sportive, sau la importante întâlniri politice internaţionale. Avem un Drapel Naţional de 181 de ani, de când domnitorul Alexandru Ghica Vodă a pus steag corăbiilor şi oştirii româneşti. Personal, mă bucură foarte mult aceste momente, pentru că sunt un prefect care ţine foarte mult la respectarea simbolurilor naţionale. Instituţiile statului, şcolile şi liceele au obligaţia de a arbora Drapelul Naţional şi de a cultiva respectul faţă de acest element de identitate al poporului român. Vă rog, aşadar pe toţi, să nu uitaţi niciodată că suntem datori să cinstim Tricolorul şi, în felul acesta, să-i cinstim pe toţi cei care l-au privit cu lacrimi în ochi.Vă mulţumesc tuturor pentru că sunteţi aici şi vă urez sănătate, bucurie şi simţire românească! La Mulţi Ani Drapelului românesc! La Mulţi Ani tuturor românilor!”, a declarat Costică Macaleţi.