Dosar penal pentru conducere fără permis

masina politie frontieraÎn urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, deşi nu avea permis de conducere.

În data de 24 iunie, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit în trafic pentru control, în localitatea de frontieră Mihăileni, judeţul Botoşani, un moped marca First Bike, condus de cetăţeanul român Radu H., în vârstă de 31 de ani.

like facebookTânărul nu a putut prezenta lucrătorilor noştri permisul de conducere, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele persoanei în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *