Două incendii au izbucnit, marţi, în judeţul Botoşani şi au dus la distrugerea a cinci tone de furaje şi două grajduri.
Primul dintre ele a fost semnalat în comuna Mihălăşeni după ce un foc pornit de la vegetaţia uscată şi lăsat nesupravegheat s-a extins la furajele din curtea locuinţei şi la grajd.
Al doilea incendiu a fost pus intenţionat la acoperişul unui grajd din satul Petricani, oraşul Săveni. Pagubele estimate de pompieri la ambele incendii se ridică la 5.000 de lei.
„I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, în continuare, atât acasă cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale”, se arată într-un comunicat al ISU.