Deputatul PSD Tamara Ciofu a premiat la sfârșitul săptămânii trecute pentru al treilea an consecutiv, elevii cu cele mai bune rezultate la învățătură din toate școlile care aparțin colegiului electoral în care a candidat ca parlamentar în 2012.
Acțiunile prin care vicepreședintele PSD Botoșani, Tamara Ciofu recompensează elevii a devenit deja o tradiție și generează o competiție între tineri pentru o pregătire mai temeinică și pentru obținerea unor note cât mai mari. Astfel, în acest an au fost premiați mai mulți elevi întrucât au fost cazuri în care aceștia au avut aceleași medii sau de cele mai multe ori medii foarte apropiate în special la Colegiul Național A.T. Laurian și Liceul de Artă Ștefan Luchian, precum și la școlile din Gorbanești, Stăuceni, Răchiți și Bălușeni.
“Cred că trebuie să învățăm să ne respectăm și să încurajăm valorile noastre care pot face performanță. Nu premiile în sine pe care le-am acordat sunt importante, ci faptul că munca, ambiția și determinarea acestor elevi este recunoscută și apreciată în mod public. Acest lucru i-a încurajat pe acești copii excepționali să-i ambiționeze și pe ceilalți colegi ai lor și mi-a dat posibilitatea să acord mai multe premii decât în anii precedenți ”, a declarat Tamara Ciofu.
Elevii recompensați de Tamara Ciofu au obținut premii și la olimpiadele școlare la nivel județean, național și internațional, ceea ce demonstrează încă o dată importanța stimulării actului de educație. Tinerii de la liceele din municipiul Botoșani au primit cartea “Inteligența Emoțională” scrisă de Daniel Goleman. Această lectură este unul dintre elementele importante ale planului de dezvoltare personală și relevă importanța emoțiilor în dezvoltarea personalității umane.
“ Elevii trebuie să fie mândri că învață aici în Botoșani și să înțeleagă că școala unde se pregătesc va reprezenta temelia succesului pe care îl vor avea în viață. Prin premierea elevilor care au avut cele mai bune rezultate am dorit să stimulez și să motivez din ce în ce mai mulți tineri să învețe și să se pregătească foarte bine pentru ceea ce va urma după școală. Cu această ocazie vreau să felicit elevii care au avut rezultate deosebite, dar și părinții și profesorii care i-au îndrumat și le-au fost alături în această perioadă. Desemnarea celui mai bun cadru didactic în Liga Profesorilor excepționali a profesorului botoșănean Luisian Grigore de la Cercul de Fizică a aplicată, electronică, automatizări și robotică de la Palatul Copiilor Botoșani arată că avem dascăli inteligenți și talentați care pot sta pe aceeași treaptă cu cei mai performanți profesori din Europa”, a declarat Tamara Ciofu.
Deputatul social-democrat a precizat că premiile care au constat în bani, în diplome și în cărți au fost suportate din economiile pe care le-a făcut din indemnizația sa de parlamentar.
În acest an, parlamentarul PSD a premiat și copii cu dizabilități din județul Botoșani, surdo-muții și nevăzătorii, care au avut cele mai bune rezultate la învățătură.
“Toți elevii din județ merită să fie premiați pentru performanțele lor școlare. De aceea, în acest an am decis să sprijin și copii cu dizabilități. Eu am făcut eforturi pentru a premia cei mai bun elevi din colegiul meu. Consider că din poziția de oameni politici putem să trimitem mai ușor un semnal către comunitatea noastră, și de aceea ar trebui să ne mobilizăm și să investim cât mai multe resurse în educație ”, a adăugat vicepreședintele PSD Botoșani.