În perioada 3-5 iulie, în județul Botoșani va avea loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Folk Seri Melancolice Eminesciene. Așa cum este tradiția acestui festival, fiecare zi se va desfășura într-o altă localitate. Prima zi va avea loc la Săveni, a doua la Ipotești, iar seara de gală la Botoșani.
Pentru fiecare seară au fost pregătite recitaluri mult așteptate. Acestea vor fi susținute, în ordine, de Adrian Sărmășan, Daniel Iancu și Dinu Olărașu. Concursul se desfășoară pe două secțiuni: Individual și Grupuri, iar trofeul se va acorda pentru cea mai bună interpretare a unei melodii pe versuri de Mihai Eminescu. Este la ora actuală printre puținele festivaluri de folk din țară care se adresează și copiilor.
Președintele juriului va fi ca și în anii trecuți omul de radio Mihai Cosmin Popescu.