Vineri, 19 iunie 2015, ora 18,30
Botoşani, Casa de Cultură a Sindicatelor
CONCERT DE DIVERTISMENT
Muzică latino-americană
Dirijor:
RAMIRO ARISTA (Argentina)
În program:
Ernesto Lecuona: Malagueña (Spania/Cuba) (Aranjament orchestral: Ferde Grofé)
Macedonio Alcalá: Dios nunca muere (vals mexican) (Aranj. orch.: A. Carrasco)
Daniel Alomía Robles: El cóndor pasa (Perù)
Gerardo Matos Rodríguez: Tangoul La Cumparsita (Mică paradă) (Uruguay)
Astor Piazzolla: Libertango (Argentina) (Aranjament orchestral: Jorge Valle)
P a u z ă
Anonim: La Bamba (Mexic) (Aranjament orchestral: Fritz Romero)
Ary Barroso: Samba Brasil (Brazilia) (Aranjament orchestral: S. Sandoval)
Joseíto Fernández: Guantanamera (Cuba)
(Aranjament orchestral: Alfredo Carrasco)
Anonim: El Pacasito (dans din Ayabaca, Perù);
(Aranj. orch.: Alfredo Carrasco)
Miguel Matamoros: Lagrimas Negras (Cuba)
(Aranj. orch.: Alfredo Carrasco)
Víctor Vargas: Atlantico (cumbia columbiana)
(Aranj. orch.: Alfredo Carrasco)
Simón Díaz: Caballo viejo (Venezuela)
(Aranjament orchestral: Alfredo Carrasco)
Lucho Bermúdez: Colombia Tierra Querida (Columbia)
(Aranj. orch.: Ruben Gómez)
Mai mulţi autori: Simfocumbias (Perù)
(Aranjament orchestral: Alfredo Carrasco)
• Angel A. Rosado: Cariñito (Drăgălaşa)
• Estanis Mogollón: El embrujo (Vraja)
• Silverio Urbina: Que linda flor (Ca floarea drăguţă)
RAMIRO ARISTA
– dirijor –
Caracterizat de presa rusă drept pasionat şi energic” şi în stare să dea viaţă muzicii, Ramiro Arista este unul dintre cei mai semnificativi dirijori ai generaţiei sale. De la senzaţionalul său debut la Filarmonica din Sankt Petersburg din martie 2010, a lucrat cu orchestre importante cum ar fi Orchestra Simfonică din Iaroslav, Filarmonica din Timişoara, Orchestra Simfonică Naţională a Republicii Moldova, Orchestra Simfonică din Los Llanos şi Orchestra Simfonică Naţională din Bolivia.
În cadrul planificării pentru 2015 şi 2016, printre evenimentele cele mai pregnante se numără debuturile cu Orchestra Simfonică din Antofagasta – Chile şi Orchestrele Simfonice Naţionale din Panama, Republica Dominicană şi Nicaragua. În aprilie Ramiro a făcut un turneu în Siberia dirijând trei concerte cu Orchestrele Filarmonice din Altay, Khakasia şi Tomsk. În ianuarie anul următor va debuta cu Filarmonica Naţională George Enescu din România. De asemenea Ramiro revine la Filarmonica din Bacău şi la Opera din Constanţa – România, la Orchestrele Filarmonice din Shumen şi Razgrad – Bulgaria, la Orchestrele Simfonice din Oriente şi Santa Clara – Cuba şi la Orchestrele Simfonice din Cuenca şi Loja – Ecuador.
Cariera internaţională a lui Ramiro a fost îmbogăţită în perioada 2008-2009 de un stagiu motivant la Teatrul Mariinsky la invitaţia lui Valery Gergiev. Ales în unanimitate de muzicieni, Ramiro a fost din octombrie 2009, director artistic şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice Municipale din Piura – Peru. Inspirat de profesionalismul şi talentul lui Gergiev, Ramiro a dirijat 220 de concerte cu ansamblul acestuia, interpretând integrala simfoniilor lui Beethoven, Schubert, Mendelssohn, Schumann, Ceaikovschi şi Brahms, precum şi premiera cu Simfonia a V-a de Mahler, „Patria mea” de Smetana, Simfonia Fantastică de Berlioz, Simfonia nr. 1 de Şostacovici şi Tod und Verklaerung de Richard Strauss.
Sensibilitatea lui Ramiro depăşeşte limitele muzicii, este un artist preocupat de umanitate, societăţi şi problemele lor economice, culturale şi educative. Este convins că muzica este un instrument de reintegrare socială şi de aceea se face înţeles de orice fel de public: din ţări sărace şi ţări bogate, copii şi bătrâni, oameni simpli, marginalizaţi şi condamnaţi. În egală măsură, dirijează orchestre profesioniste de nivel superior şi orchestre de copii.
Născut la Buenos Aires, de origine italiană, Ramiro a avut primul contact cu muzica mergând încă de mic la celebrul Teatru Colón din oraşul său, încă de pe atunci pasionat de muzică. Câţiva ani mai târziu a studiat cu profesorul Dumitru Goia la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, datorită unei burse acordate de guvernul român. Ramiro este singurul în stare să combine tradiţiile europene, folclorul balcanic şi ritmurile muzicii latino, ceea ce face din concertele sale un spectacol de neuitat.
(aceste informaţii au fost puse la dispoziţie de artistul invitat).
Ramiro Arista revine la pupitrul orchestrei botoşănene, aducând în atenţia publicului un program alcătuit exclusiv din pagini muzicale latino-americane. Concertul se doreşte o invitaţie de a face o călătorie imaginară pe continentul latino-american El Nuevo Mundo, Lumea Nouă, lumea reconectată cu „vechea” civilizaţie europeană, începând cu călătoria lui Cristofor Columb (1492). Partea latină a Americii vorbeşte limbile spaniolă şi portugheză, dar cultura lor, în speţă muzica, este un amestec al culturilor locale precolumbiene (aztecă, mayaşă, incaşă ş.a.) cu elemente spaniole şi portugheze, precum şi cu elemente africane, intrate acolo odată cu sclavii aduşi să lucreze imensele suprafeţe agricole. Este o muzică tânără, plină de libertate, expresivitate şi lumină – spune dirijorul Ramiro Arista. De această dată programul este structurat în două părţi asimetrice: prima Bellas melodías latinas reuneşte un mănunchi din cele mai frumoase melodii latino, piese în care esenţialul îl constituie inspiraţia melodică, chiar dacă unele pot fi incluse şi în categoria dansuri. Simbolic, prima piesă este Malagueña, semnată de compozitorul Ernesto Lecuona (născut din mamă cubaneză şi tată spaniol), o piesă ce evocă prin cantabilitate, dar şi prin ritmurile flamenco, pasiunile stârnite de frumoasele femei din Malaga (regiune din sudul însorit al Spaniei), un tip de piesă muzicală reluat în stiluri specifice în mai multe ţări din America Latină. Urmează valsul mexican Dios nunca muere (Dumnezeu nu moare niciodată) compus de Macedonio Alcalá în 1868. Piesa este imnul de facto al statului mexican Oaxaca şi oglindeşte ceva din suferinţele oamenilor locului, forţaţi la un moment dat să-şi caute alte oportunităţi de existenţă decât cele tradiţionale. Este o piesă simbolică pentru naşterea în chinuri a noilor naţiuni latine. În continuare Ramiro Arista ne invită să cunoaştem Peru, ţara magică, unde dirijează frecvent. Piesa El cóndor pasa (Trecea condorul) de Daniel Alomía Robles lasă să se întrevadă grandoarea reliefului privit de la înălţimile ameţitoare la care zboară această pasăre. Tangoul La Cumparsita (Mică paradă) scris în anul 1916 de un tânăr student uruguaian, Gerardo Matos Rodríguez, este unul dintre primele tangouri sud-americane celebre. Ca dans, tangoul este unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale spiritualităţii latino-americane. Ástor Piazzolla suprapune ideii de tangou ideea de libertate, creând o miniatură celebră, Libertango, o muzică deopotrivă pătrunsă de pasiune, de dramatism, de sete de libertate este, în acest concert vocea Argentinei, ţara natală a dirijorului Ramiro Arista.
A bailar todo – adică un dans general – este genericul prin care Ramiro Arista defineşte partea a doua a concertului. Tonul este dat de La Bamba, o melodie din folclorul mexican (cu elemente indigene şi africane) pusă în circulaţie internaţională în anul 1958, dar mai intens în ultimele decenii ale secolului trecut prin contribuţia formaţiei Los Lobos (Lupii). Continuarea este încă mai frenetică prin Samba Brasil de Ary Barroso; această muzică aduce ceva din atmosfera celebrului carnaval din Rio de Janeiro, fascinant prin unduirile misterioase ale tinerelor dansatoare în costumaţii provocatoare. O piesă nou intrată în programele noastre de concert este Guantanamera, Fata din Guantanamo, unul dintre cele mai cunoscute cântece cubaneze pe plan internaţional, iar pentru cubanezi este ca un imn neoficial. El Pacasito este un dans tradiţional născut din încercarea unor tineri localnici de a evita plecarea la muncă pe proprietăţile spaniolilor, în vederea participării la o sărbătoare tradiţională, ascunzându-se sub fustele largi ale femeilor. Termenul pacaycito sau pacasito vine din limba locală Quechua şi are înţelesul de a ascunde. Lagrimas negras (1929) este un cântec scris de compozitorul cubanez Miguel Matamoros; Lacrimile negre se referă la tristeţea provocată de despărţirea de o fiinţă iubită, nu la culoarea pielii celui ce plânge. Atlantico este imaginea sintezei elementelor tradiţionale precolumbiene cu elementele africane, Oceanul Atlantic fiind puntea de apă care desparte cele două continente, dar şi cale pe care sclavii africani au ajuns pe plantaţiile sud-americane; este un dans cântat de întreaga comunitate, la acele fiestas sărbători populare debordante, pline de veselie şi antren, specifice lumii latine. Caballo viejo (Cal bătrân) este un cântec venezuelean din zona de câmpie, o piesă foarte cunoscută în zonă (cel puţin 300 de versiuni); ideea de bază este o metaforă a bărbatului ajuns la vârsta a treia, disperat să se mai combine încă o dată cu o tânără reprezentantă a sexului frumos. Colombia Tierra Querida – Columbia pământ iubit este o piesă prin care Lucho Bermúdez îşi cântă în ritm de cumbia bucuria de a fi fiul acestei ţări latino-americane. Ca final de bailar todo, Ramiro Arista a ales trei piese peruane în acelaşi ritm de cumbia, Simfocumbias peruanas, ca o sinteza sonoră, plină de ritm şi culoare, care exprimă energia şi veselia acestui mare continent efervescent.
