Marţi, 16 iunie 2015, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, se desfăşoară festivitatea de premiere a şcolilor care au obţinut certificatul „Şcoală Europeană“ 2015.
În acest an, la cea de-a XII-a ediţie a competiţiei pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană“, s-au înscris 115 unităţi de învăţământ din toată ţara. Dintre acestea, doar 60 de unităţi de învăţământ au primit statutul de „Şcoală Europeană” 2015. Reprezentanţii şcolilor (directorul unităţii de învăţământ, directorul adjunct/responsabilul de proiecte europene şi un elev) vor participa la festivitate, în cadrul căreia vor primi o diplomă şi o plachetă.
Competiţia „Şcoală Europeană” se adresează unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Pentru stabilirea câştigătorilor sunt evaluate criterii precum calitatea şi coerenţa managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, dar şi impactul pe care activităţile derulate în proiectele europene le-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii. Competiţia „Şcoală Europeană” a fost lansată de Ministerul Educaţiei Naţionale, în 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană.
Odată obţinut, certificatul este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a-şi reconfirma titlul. În acest sens, trebuie să dezvolte în continuare noi proiecte de parteneriat cu alte şcoli din Uniunea Europeană, iar managementul şcolii trebuie să fie unul coerent şi performant, centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei.
Din judeţul Botoşani vor participa la festivitate reprezentanţi ai celor două unităţi şcolare care au fost declarate câştigătoare în cadrul competiției naționale „Şcoala Europeană”, ediţia 2015: Şcoala Gimnazială nr. 17 Botoşani și Liceul Teoretic « Nicolae Iorga » Botoșani.
Şcoala Gimnazială nr. 17 Botoşani se află la a treia nominalizare (2009, 2012, 2015), iar Liceul Teoretic « Nicolae Iorga » Botoșani la a doua nominalizare (2012, 2015).