Petrecere de absolvire scăldată cu sânge pentru un grup de studenţi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad din Iaşi.
Alexandru Alexandrescu, un tânăr absolvent din comuna Havârna, şi-a invitat mai mulţi colegi la părinţii săi care deţin un iaz în satul Tătărăşeni. Acolo avea să aibă loc petrecerea, însă până la startul ei tinerii s-au dus prin sat şi s-au luat la ceartă cu mai mulţi localnici, pe care gazda petrecerii îi acuza de braconaj. Seara, după ce a început petrecerea, localnicii au dat buzna peste studenţi şi s-au luat la bătaie.
A fost chemată Poliţia, iar cei implicaţi s-au dus la Postul de poliţie din comună. Ulterior tinerii din Iaşi veniţi în vizită au vrut să plece, însă nu ştiau drumul şi au nimerit, culmea, în zona locuinţelor grupului de agresori. Aici a început o nouă bătaie. Pe lângă cei implicaţi, şi maşinile având de suferit.
„Am fost sesizaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă cu privire la faptul că în localitatea Tătărăşeni, comuna Havârna, între două grupuri de persoane a izbucnit un conflict, mai multe persoane fiind agresate. În cauză s-a întocmit dosar penal fiind înregistrate plângeri pentru violare de domiciliu şi distrugere precum şi lovire sau alte violenţe. Continuăm cercetările pentru a stabili participaţia fiecărei persoane cu precizarea că toţi tinerii implicaţi în acest eveniment au fost identificaţi”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.