Zeci de hectare de culturi agricole au fost făcute una cu pământul la Roma şi Brăeşti, în urma ploilor cu gheaţă înregistrate luni după-amiază. „Cât capacul de pet”, estimează agricultorii dimensiunea bucăţilor de gheaţă care au căzut, dar spun că nu doar gheaţa a distrus terenurile, ci şi vântul puternic.
„Mie mi-a luat cabana cu totul. Am rămas numai cu patul. Aveam 2,4 hectare cu legume, nu mai am nimic. Până şi arătura mi-a dus-o la vale, în iaz. Numai pe instalaţia de irigat am dat 70-80 de milioane de lei vechi”, a povestit resemnat Dumitru Irimia.
Aceeaşi resemnare o întâlnim şi la Paul Aslam, care a semănat porumb pe aproape 20 de hectare, investiţia pe fiecare fiind estimată la 1.500-2.000 de lei.
„Sper să recuperez cam 4% de aici, ca să am cu ce hrăni animalele”, spune fermierul care a cumpărat seminţele pe care trebuie să le plătească la toamnă. Nu ştie cu ce, pentru că porumbul lui a fost efectiv dezrădăcinat.
Viceprimarul comunei Roma, Mihai Asiminicesei, susţine că Primăria ar putea face inventarierea terenurilor afectate, aşteptând ulterior ca guvernul să compenseze pierderile. „Părerea mea este, însă, că toate culturile afectate se vor îndrepta. S-a mai întâmplat aşa şi în trecut”, susţine Asiminicesei.
Sursa: Monitorul de Botoşani