Societatea Urban Serv va solicita în ședința de Consiliu Local din luna iunie prelungirea contractului de salubrizare. Acesta expiră la sfârșitul lunii iulie, iar reprezentanții Urban Serv cer prelungirea contractului pe minim zece ani.
”Legea în vigoare, modificată în octombrie 2014, spune că durata pentru care se aprobă prelungirea, inclusiv durata contractului care a fost, nu trebuie să depășească 49 de ani. Noi cerem minim zece ani și maxim cât se consideră”, a spus Simion Drelciuc.
Consilierii locali vor fi cei care vor decide dacă va fi prelungit contractul cu Urban Serv și pe câți ani.