Concert de flaut și oboi, vineri seară, la Filarmonica Botoșani

Cristina Ordean si Catalin OpritoiuVineri, 12 iunie 2015, ora 18.30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor
CONCERT SIMFONIC

Dirijor: IULIAN RUSU
Solişti: CĂTĂLIN OPRIŢOIU, flaut
CRISTINA ORDEAN, oboi

like facebookÎn program:

A. Corelli: Trei piese pentru coarde
Sarabandă: Largo
Gigă: Allegro
Badinerie: Vivace

A. Salieri: Concertul pentru flaut, oboi şi orchestră în do major
Allegro spiritoso
Lento
Allegretto (Come Minuetto)

P a u z ă

F. Mendelssohn-Bartholdy: Visul unei nopţi de vară – Uvertura şi Muzica de scenă
Uvertură: Allegro di molto
Nr. 1 – Scherzo: Allegro vivace
Nr. 5 – Intermezzo: Allegro appassionato
Nr. 7 – Nocturnă: Con moto tranquillo
Nr. 9 – Marş nupţial: Allegro vivace

IULIAN RUSU
– dirijor –

Născut în anul 1967, Iulian Rusu şi-a început studiile muzicale la vârsta de 9 ani (la Suceava) alegând clarinetul ca instrument principal. Şi-a continuat studiile la Liceul de Muzică Octav Băncilă din Iaşi la clasa profesorului Ioan Mica, şi la Facultatea de Muzică din Braşov la clasele profesorilor Dumitru Sâpcu şi Daniel Theodoru.
De la dirijorul Daisuke Soga ia primele lecţii de dirijat în anul 1994. Remarcându-i realele calităţi în arta dirijatului, în anul 1998, îi oferă o bursă la Cursul Internaţional de Dirijat la Csorna în Ungaria.
În anul 1999 este admis la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală specializându-se în Stilistică Dirijorală, Dirijat Orchestră, la clasa Profesor dirijor Cristian Brâncuşi. Cu Maestrul Dumitru Goia îşi perfecţionează tehnica dirijorală în cadrul Cursurilor Internaţionale de Dirijat organizate la Universitatea din Bucureşti în ediţiile anilor: 2000, 2001, 2002. În anul 2003 participă la Cursul Internaţional de Dirijat condus de profesorul şi compozitorul Jorma Panula din Finlanda.
În anul 2006, Maestrul Octav Calleya, profesor de dirijat la Universitatea de Muzică din Malaga – Spania, îl invită la Cursul Internaţional de Dirijat (la Malaga) în compania Orchestrei Naţionale de Tineret a Moldovei, acordându-i o bursă de participare. Din acel moment începe o frumoasă relaţie profesională cu Maestrul Octav Calleya concretizată în organizarea unor evenimente importante din punct de vedere dirijoral: colaborator artistic în organizarea Concursurilor Internaţionale de Dirijat Craiova 2009 şi Chişinău 2011; Director executiv şi profesor asistent la 7 ediţii consecutive de Master Class Internaţional de Dirijat Orchestră şi Fenomenologie Muzicală Aplicată, susţinute la Braşov, unde Director Artistic şi profesor coordonator a fost Maestrul Octav Calleya.
A avut privilegiul să studieze, singurul din România, cu unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii Maestrul Sergiu Comissiona, care i-a împărtăşit cunoştinţe din vasta şi îndelungata-i experienţă.
În anul 2011 obţine titlul de Doctor în muzică (dirijat de orchestră) cu titlul Tezei: Tradiţia Dirijorală în România, Stil, Concepţie, Spirit creator. Iulian Rusu a fost profesor de orchestră la Facultatea de Muzică din Braşov, orchestră cu care a susţinut numeroase concerte. A apărut în calitate de dirijor la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor din Braşov, Târgovişte, Craiova, Piteşti, Chişinău, Orchestra de Cameră din Braşov şi a unor ansambluri orchestrale şi camerale formate din artişti braşoveni la iniţiativa sa. A colaborat cu soliştii concertişti: Gheorghe Zamfir, Alexandru Tomescu, Theodor Kerkezos, Vlad Dimulescu, Marius Mihalache, Marius Niţiguş, Dănuţ Manea, Olga Podobinski, Natalia Gromova, Horia Văcărescu, Mihai Craioveanu etc. şi cu soliştii lirici: Irina Iordăchescu, Marius Manea, Corina Klein, Isabel Marx Gut, Pablo Cameselle etc.
Repertoriul dirijorului Iulian Rusu cuprinde lucrări aparţinând tuturor stilurilor şi epocilor creatoare inclusiv operetă, operă şi balet.
Despre arta dirijorală a lui Iulian Rusu muzicolog dr. Petruţa Măniuţ spunea într-o emisiune radio:
De o discreţie reconfortantă, cu un stil dirijoral marcat de maturitate, Iulian Rusu îşi exercită pasiunea, în toate contextele vieţii sale muzicale – interpret, dirijor, profesor – cu o maxima acurateţe şi rigoare…
O altă cronica de concert semnată de muzicolog dr. Petre – Marcel Vârlan:
Am putut remarca în prezenţa dirijorală a lui Iulian Rusu şi stăpânirea aparatului orchestral printr-o expresivitate gestual – corporală adecvată momentelor sonore în care gestul rotund, moale – modelat pe expresia caldă, de alean românesc, doinit ( Trei dansuri româneşti – Th. Rogalski ) a alternat cu gestul sacadat şi chiar crispat, atunci când muzica a devenit şi ea întretăiată, cu icnituri înfundate, de oftat reţinut
Muzicolog dr. Cristina Bostan:
…Tânărul dirijor Iulian Rusu s-a apropiat cu multă ambiţie şi multă hotărâre de muzica lui Theodor Rogalski, de această lucrare dificilă mobilizând ansamblul orchestral pentru susţinerea celor Două Schiţe Simfonice.
…Cu toate că avut puţin timp la dispoziţie pentru a repeta cu orchestra această amplă frescă simfonică, Iulian Rusu a dovedit o bună pregătire, o abordare hotărâtă a Simfoniei a V -a de Serghei Prokofieff
…Mişcările sale dirijorale sunt clare, ample, uneori pozând uşor, însă servind scopul reliefării tematice.
Criticul de artă Constantin Popa:
Iulian Rusu, o adevărată revelaţie
Dezinvolt, într-o perfectă sincronizare cu orchestra, talentatul dirijor a reuşit pe tot parcursul serii muzicale, să dialogheze, să cânte şi să încânte publicul, într-o manieră stilistică cu pregnante caracteristici personale, răsplătit cu binemeritate aplauze
Dirijorul Ludovic Bacs:
Un tânăr dirijor cu remarcabile calităţi. Iată câteva dintre ele:
– ştie să fructifice ca dirijor o bogată experienţă de solist, orchestrant, instrumentist şi pedagog;
– are o gestică clară, expresivă la obiect fără exagerări de faţadă;
– are un bun auz melodic, armonic şi timbral;
– Nu în ultimul rând este un talent veritabil dublat de calităţi umane ca: seriozitate, cinste, spirit de întrajutorare, respectuos şi corect în susţinerea opiniilor sale profesionale.

CĂTĂLIN OPRIŢOIU
– flautist –

Este lector universitar doctor al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi solist permanent al Orchestrei Simfonice Bucureşti. Ca solist a susţinut numeroase concerte în Elveţia, Spania, Germania, Franţa, dar şi în România, cu orchestre din Bucureşti, Constantţa, Oradea, Bacău, Craiova, Satu Mare, Sibi, Târgu Mureş şi Botoşani. A colaborat cu dirijori precum: Seiji Ozawa (Japonia), Benno Foster (Germania), Octav Calleya (Spania), Atsushi Nukii (Japonia), Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu, Cristian Mandeal (România). Între anii 1998-2011 a fost prim flautist al Filarmonicii George Enescu Bucureşti. În anul 2009 obţine titlul de doctor în muzică, cu calificativul Magna cum Laude, susţinând teza Aspecte stilistice şi interpretative în unele creaţii pentru flaut din muzica românească în a doua jumătate a secolului XX. Interpretarea act creator. S-a format ca flautist, studiind cu maeştri precum: Andras Adorjan (München), Virgil Frâncu, Ioan Caţianis şi Virgil Opriţoiu. A fost distins cu Premiul I la Concursul de flaut de la Volos, Grecia (2007), dar şi alte premii I la concursuri internaţionale din România: Timişoara (1998), Constantin Silvestri (1993) ş. a.

CRISTINA ORDEAN
– oboistă –

Este doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, unde a urmat şi cursurile de masterat (2012-2014). Aici a studiat oboiul cu profesorul Florenel Ionoaia, cu care studiase anterior şi la Facultatea de Muzică a Universităţii Transilvania din Braşov (2008-2012). Cursurile liceale le-a urmat la Liceul de Muzică Tudor Ciortea Braşov (2004-2008). A mai participat la câteva cursuri de specializare: în aprilie 2012, cu Richard Sympson solo oboe BBC London Symphony; în aprilie 2011 cu Diego Dini Ciacci profesor oboi Milano şi cu Christian Smith profesor oboi Stuttgart. A mai beneficiat de o bursă de excelenţă oferită de U.N.I.M.I.R. (2013). A câştigat premiul I la Concursul International de Muzica si Arte vizuale Deva (2010) şi mai multe premii la olimpiadele şcolare. A concertat cu orchestra Filarmonicii Râmnicu Vâlcea şi cu Orchestra Simfonică Bucureşti unde în prezent ocupă funcţia de oboist solo. A susţinut recitaluri în Braşov, Câmpina, Bucureşti şi în cadrul unor festivaluri dedicate tinerelor talente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *