În acest an, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Botoşani – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, desfăşoară Programul local de prevenire a infracţiunilor de loviri – “Un plus de siguranţă”.
În contextul arătat, în perioada 8-10 iunie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Secţiei Rurale 1 Botoşani s-au întâlnit cu elevii Grupului Şcolar “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Vorona, cărora le-au transmis sfaturi cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.
Riscul consumului de alcool sau substanţe interzise, la vârste fragede, apartenenţa faţă de un anumit grup de prieteni, presiunea anturajului, sunt doar alte câteva teme dezbătute de poliţişti cu elevii şcolii.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii au derulat o activitate de informare a cetăţenilor care au vizitat târgul agro-industrial săptămânal, din localitatea Vorona.
Discuţiile au vizat posibile situaţii în care o persoană ar putea fi implicată în situaţii conflictuale, inclusiv intrafamiliale şi modul adecvat de reacţie. Cu prilejul activităţilor desfăşurate, au fost distribuite materiale informative.