Inspectoratul Școlar Județean a găzduit, joi, Conferința internațională ”Benchmarking in Education”, acțiune care face parte din cadrul unui proiect Comenius și care a reunit la Botoșani o delegație de cadre didactice din Kutahya-Turcia. Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că proiectul se derulează pe parcursul a doi ani între două regiuni: Kutahya, din Turcia și județul Botoșani. La ultima reuniune a proiectului au mai participat directori de școli, reprezentanți ai Prefecturii și Primăriei Botoșani. Proiectul urmăreşte identificarea strategiilor de implementare şi instrumentelor de evaluare a calităţii în educaţie, respectiv introducerea informaţiilor referitoare la sistemul de Benchmarking, un instrument managerial utilizat pe scară largă în domeniul afacerilor
”Este un proiect Comenius Regio, intitulat Bench-Schools, și se dorește a se lua elemente, și să le implementăm, de evaluarea comparativă pentru unitățile noastre de învățământ, mă refer și la cele din Kutahya. În această perioadă s-au vizitat școli, s-au prezentat metode de evaluare a calității educației. Noi am plecat de la faptul că un obiectiv strategic al Inspectoratului Școlar este acela de a crește calitatea educației. Vrem să importam elemente noi, să comparăm două unități pe anumite domenii”, a spus Mihaela Huncă,
Proiectul se încheie până la sfârșitul anului școlar. El este este implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în colaborare cu Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Centrul de Excelenţă pentru Tinerii Capabili de Performanţă, Societatea de Ştiinţe Matematice din România – Filiala Botoşani şi instituţii din Kutahya – Turcia.