Anunțul făcut de ministrul Muncii, Rovana Plumb, privind desființarea centrelor pentru persoanele cu dizabilități și îngrijirea acestora la nivelul familiei sau prin furnizarea de servicii suport generate de către comunitate dinspre autorităţile locale îl nemulțumește pe președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu.
El spune că în cazul în care aceste centre nu vor mai fi finanțate din bugetul de stat, Consiliul Județean ar ajunge să se judece cu primăriile care nu dispun de fonduri în acest sens.
”Am ajunge în situația să începem să vedem de unde vine cutare asistat, din ce comună, și să începem niște procese interminabile. Am ajunge într-o situație în care îmi este greu să o evaluez în momentul acesta. Persoanele cu dizabilități trebuiesc instituționalizate, asigurate condiții atât cât le asigură statul român, dar găsite și posibilități de finanțare reale”, a spus Sorescu.
Acesta susține că sumele proprii ale CJ sunt comparabile cu cele al Primăriei comunei Mihai Eminescu și că adresabilitatea în aceste centre este tot mai mare.
”Consiliul județean are atâtea venituri proprii cam cât are comuna Mihai Eminescu. Dacă nu ne dă finanțare, trimitem bătrânii la doamna Rovana Plumb, la Ministerul Muncii”, a adăugat șeful CJ Botoșani.