Organizația județeană PSD Botoșani: „Susținem Guvernul Victor Ponta”

psd siglaPSD Botoșani și-a manifestat, vineri, sprijinul față de premierul Victor Ponta, acuyat de fapte de corupție. Într-un comunicat remis de social- democrați se arată că parlamentarii de Botoșani nu vor vota pentru începerea acțiunii penale față de Ponta.

Iată comunicatul integral:

Primul ministru Victor Ponta nu are nici un motiv să își prezinte demisia de la conducerea partidului sau a Guvernului, întrucât, la fel ca orice cetățean al acestei țări, se bucură de prezumția de nevinovăție prevăzută în Constituția României.

like facebookDe aceeași prezumție de nevinovăție s-a bucurat însuși președintele Klaus Iohannis, până la pronunțarea unei hotărâri definitive din partea unei instanțe de judecată.

Din acest motiv, până la pronunțarea unei instanțe de judecată în acest caz, primul ministru Victor Ponta se va bucura de sprijinul necondiționat al PSD.

Justiția se face de către judecători, nu de către procurorii DNA.

Există suspiciunea rezonabilă că nu e deloc întâmplător că  DNA l-a chemat la audieri pe primul ministru Victor Ponta în aceeași zi în care PNL a depus o moțiune de cenzură.

Această „sincronizare” a demersurilor DNA cu anumite acțiuni politice, care favorizează în mod vădit una din taberele politice, afectează în mod direct încrederea în sistemul de justiție din România.

Intervenția DNA este de natură să provoace o criză politică majoră în România, care tinde să îmbrace forma unei lovituri de stat.

Schimbarea Guvernului se poate face doar în Parlament sau în urma alegerilor democratice.

Prevederile din Constituția României privind acordul prealabil al Parlamentului pentru începerea urmăririi penale împotriva membrilor guvernului au drept scop protecția puterii executive față de anumite tentative ale altor puteri în stat de a prelua, în mod ilegitim, conducerea României. Din acest motiv, parlamentarii PSD vor vota împotriva cererii DNA de începere a urmăririi penale față de primul ministru Victor Ponta.

Organizația județeană a PSD Botoșani susține că în urma evaluărilor făcute la nivelul județului, în ultimii trei ani, guvernul Ponta a alocat cele mai multe fonduri pentru Botoșani.

Din 2012, de la preluarea guvernării de către USL, și până anul acesta, județul Botoșani a primit cele mai multe fonduri.

După foarte mulți ani, Botoșani și Moldova au primit în sfârșit atenția cuvenită din partea unui guvern, și anume guvernul condus de Victor Ponta.

De la preluare guvernării de către Victor Ponta, județul Botoșani a primit atenția cuvenită. Acest lucru se reflectă clar în stadiul lucrărilor de infrastructură, în proiectele de investiții finalizate sau în derulare.

La fiecare vizită a premierului în Botoșani am ridicat câte o problemă importantă pentru județ și la scurt timp s-a găsit rezolvarea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *