O autoutilitară parcată greşit a fost la un pas să provoace o tragedie, sâmbătă după amiază, după ce a rupt o ţeavă de gaz metan.
Evenimentul a avut loc pe strada Muncel din municipiul Botoşani când proprietarul, Ovidiu Ponici, de 52 de ani, unui Mercedes Sprinter a parcat în pantă, însă la scurt timp maşina a luat-o la vale rupând ţeava de gaz ;i dou[ garduri şi oprindu-se într-un stâlp.
La faţa locului au ajuns pompierii, poliţiştii şi echipele de la Eon Gaz. Din fericire pagubele materiale au fost reduse şi nu s-a întâplat nici o tragedie.
Șoferul neatent a fost amendat cu 580 de lei pentru neasigurarea corespunzătoare a mașinii.