Partida dintre FC Botoşani şi Viitorul Voluntari a însemnat un moment important pentru un puşti aflat în suferinţă.
Este vorba despre Denis Enache, de 7 ani, fiul antrenorului Costel Enache care a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală şi are nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Băiatul a dat lovitura de start a partidei şi a fost încurajat de cei 4.000 de spectatori aflaţi pe Stadionul Municipal.
Fotbaliştii de la FC Botoşani s-au implicat într-o campanie de strângere a fondurilor scoţându-şi tricourile la licitaţie.