Un bebeluş a ajuns, joi după amiază, în stare gravă la spital după ce un preot l-a scăpat în cristelniţa în care îl boteza.
Bebeluşul a fost adus de familie la Biserica Vovidenia din municipiul Botoşani, însă botezul a fost oficiat de părintele Ilie Florariu, în condiţiile în care preotul paroh, Partenie Apostoaie este în concendiu.
Se pare că în timpul slujbei preotul a scăpat copilul, acesta lovindu-se cu gura de cristelniţă şi ulterior înghiţind apă. O ambulanţă a fost solicitată la lăcaşul de cult şi a preluat copilaşul şi l-a transportat la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati. După ce a primit primul ajutor şi s-au făcut mai multe investigaţii, medicii au luat decizia de a-l transfera la o clinică din Iaşi.
” Am fost solicitaţi pentru un copil pe care l-am preluat de la o biserică. Prezenta un traumatism la nivelul gingiei. Copilul era conştient, dar agitat. Este posibil să fi înghiţit şi apă”, a declarat Liviu Stan, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
De celaltă parte, preotul a menţionat că are o experienţă de 16 ani, însă acum „s-a întâmplat”.