În vederea transparentizării şi eficientizării actului de justiţie, Tribunalul Botoşani vrea să afle părerea botoşănenilor despre activitatea instanţelor din judeţ.
Cetăţenii îşi pot exprima opinia şi pot formula propuneri în format electronic – la adresele de e-mail a tribunalului accesibile începând cu data de doi iunie:
– [email protected] – activitatea tribunalului ca instanţă distinctă,
– [email protected] – activitatea instanţelor din raza teritorială (Judecătoria Botoşani, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Darabani şi Judecătoria Săveni), prin poştă – la adresa Tribunalul Botoşani str. Maxim Gorki nr. 8 şi prin fax.- la numărul 0231/531832.
Părerile şi propunerile pot fi exprimate până la data de 1 iulie, urmând a fi centralizate şi supuse analizei colegilor judecători şi personalului auxiliar.
„Menţionăm că, la adresele de e-mail mai sus menţionate, pot fi formulate opinii / propuneri faţă de activitatea Tribunalului Botoşani şi instanţelor arondate ( Judecătoria Botoşani, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Darabani şi Judecătoria Săveni) nefiind destinate formulării de petiţii”, se arată într-un comunicat al Tribunalului.