Patronul unei firme a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, după ce în urmă cu aproape patru ani unul dintre angajaţii săi şi-a pierdut viaţa într-un accident de muncă. Este vorba despre Aurel Prisacariu din comuna Brăeşti.
Totul s-a întâmplat pe 9 august 2011, la o fermă din localitatea Brăeşti, când Marian Dragoş Lungu, angajat la societatea Geo Party SRL Brăeşti, la solicitarea patronului, a finalizat tencuirea unui perete din grajdul pentru animale. În jurul orelor 18.00, înainte de a părăsi locul de muncă, tânărul a încercat să stingă becul desfiletându-l cu mâna din dulie, moment în care a fost electrocutat. Căzut ca secerat, el a rămas cu dulia în mână, decedând în scurt timp.
Când ajuns la locul tragediei, Aurel Prisacariu a smuls firele din tabloul electric, iar tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, unde medicii nu au putut decât să constate decesul. Din primele cercetări a reieşit că băiatul a atins firele neizolate ale instalaţiei electrice cu mâinile ude, însă familia a susţinut că între momentul electrocutării şi întreruperea curentului au trecut minute bune şi că, dacă s-ar fi intervenit prompt, băiatul ar fi putut fi salvat.
Ancheta a durat până anul acesta, procurorii stabilind că tragedia ar fi avut loc pe fondul neasigurării măsurilor de protecţie a muncii, răspunzător de acest lucru fiind patronul firmei.
Sursa: OpiniadeDorohoi