Unul dintre cele mai cunoscute supermarketuri din Botoșani ar putea fi închis, din cauza unui litigiu pe care proprietarul acestuia îl are cu o altă firmă.
Este vorba despre supermarketul Ovisim de pe Calea Naţională care a fost, în trecut, Aldi Livi. Lichidatorul societăţii Aldi Livi SRL, Specialist Trust Insolvency SPRL, a introdus o acţiune la Judecătoria Botoşani prin care solictă evacuarea firmei Ovisim, pe motiv că aceasta ar ocupa abuziv aproximativ 100 de mp.
Totul a început după ce patronul Ovisim, Emil Huţu, a cumpărat de la patronul Aldi Livi,Ioan Panţâru, o parte din suprafaţă, actualul supermarket fiind format din două spaţii comerciale alăturate. După intrarea în insolvenţă a societăţii Aldi Livi SRL, lichidatorul a scos la vânzare bunurile acestuia, printre care și o parte din actualul supermarket Ovisim.
Din păcate, nimeni nu s-a arătat interesat de acest spațiu, atâta timp cât el este folosit, ilegal, de Ovisim.
Suprafaţa în litigiu este chiar partea din faţă a supermarketului, unde se află calea de acces și casele de marcat, iar evacuarea ar putea duce, practic, la închiderea supermarketului de pe Calea Națională.