Un tânăr de 20 de ani a fost reținut, sâmbătă, de polițiștii botoșăneni după ce a fost prins cu mașina plină de țigări. Poliţiştii din comuna Coțușca au oprit în trafic, un autoturism condus de R. D., de 20 ani, cetăţean moldovean.
În urma controlului vehiculului, poliţiştii au găsit 2.990 pachete de proveniență Republica Moldova, pentru care tânărul nu a putut prezenta documente justificative.
Totodată, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că R.D. nu poseda permis de conducere.
Tânărul a fost reținut pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca pe numele acestuia să fie formulată propunere de arestare preventivă, iar întrega cantitatea de ţigarete, cu o valoare de piaţă de peste 29.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat autovehiculul utilizat la transportul ţigaretelor.
„În cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, susțin polițiștii.