Posturile de procuror- şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi au fost scoase la concurs, după ce titularii de drept, Mihaela Mihai şi, respectiv, Ciprian Mihai, s-au transferat la Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul teritorial Suceava.
Examenul va fi organizat de Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturi, el urmând să se desfăşoare în luna iunie.
Pentru şefia Parchetului de pe lângă Tribunal s-au înscris actualul prim-procuror Florin Piloş, dar şi şefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, Raluca Stâncescu.
Pentru funcţia de şef al Judecătoriei Dorohoi s-a înscris Titiana Ungureanu, actualmente prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunal. De altfel, aceasta a mai ocupat funcţia de şef la Dorohoi.