Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, nemulțumit de proiectul de lege privind alegerile locale. El consideră că este incorect ca un primar să fie ales din primul tur și nu din două și critică și decizia privind alegerea președinților și vicepreședinților din rândul consilierilor.
”Am susținut alegerea președintelui consiliului prin vot uninominal. Parlamentul a decis că va fi ales din consilieri. Eliberarea din funcție sau schimbarea se face cu două treimi. Până acum schimbai la majoritate simplă, cum e acum la 17 voturi, la noi. Ei, două treimi înseamnă 20 și ceva de voturi. Poți să îl dai jos mai greu decât îl pui. Din punct de vedere politic, nu e o mare realizare”, a spus Sorescu.
El spune că în ceea ce privește alegerea primarilor, sunt avantajați cei din primul tur, ceea ce i se pare total incorect.
”Primarul trebuie ales uninominal, iar asta este corect, pentru că nu poți să schimbi primarul când se supără consilieri. Dar cu alegerea din primul tur, nu. Mi se părea normal să meargă în două tururi și să aibă o majoritate”, a adăugat președintele CJ Botoșani.
Potrivit celor adoptate de deputaţi, preşedinţii Consiliilor Judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii vor fi aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă. Aceştia vor putea fi demişi, însă, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total, şi motivat.
O altă prevedere a proiectului de lege adoptată este că primarii se vor alege într-un singur tur, ca şi în prezent.