Controale in municipiu pentru depistarea celor care nu plătesc taxa de liberă trecere

Reprezentanţii Primăriei au demarat un control in această săptămană de verificare a tuturor transportatorilor, fie că este vorba de transport marfă, materiale de construcţie sau pasageri, dacă au achitat taxa de liberă trecere. Potrivit statisticilor, faţă de anul trecut, in perioada aceasta incasările din taxa de liberă trecere au fost mai scăzute, fapt ce a determinat municipalitatea să facă astfel de controale pentru depistarea celor care nu işi indeplinesc obligaţiile legale. Trei echipaje au ieşit marţi in municipiu alături de Poliţia Rutieră in acest scop. Controlul este efectuat de asemenea pentru a preintampina situaţiile in care transportatorii preferă să achite mai degrabă amenda pentru că nu a platit taxa de liberă trecere, care este mult mai mică. In acest sens, se doreşte modificarea regulamentului in sensul creşterii amenzii de la 100 de lei cat este in prezent, la 1.000 de lei, cu plata in jumătate in 48 de ore. "Transportatorilor le era mult mai simplu să plătească cateva amenzi intr-un an decat taxa de liberă trecere care este mult mai mare. Dacă mărim amenda plus punctele de penalizare, atunci nu o să le mai convină să plătească amenda, ci vor achita taxa de liberă trecere. Deja in zona Doboşari, avem trotuare distruse din cauza transportatorilor. iar noi măcar să folosim banii incasaţi din libera trecere in repararea lor", a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă. Regulamentul va fi modificat şi in sensul perceperii taxei de liberă trecere şi pentru şoseua de centură, lucru care nu s.a intamplat pană acum.