Apeluri 112 pentru câini periculoși. Vezi ce au făcut jandarmii!

caineJoi, 7 mai, în jurul orei 14.00, jandarmii botoșăneni au intervenit ca urmare a două apeluri telefonice făcute prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pentru îndepărtarea pericolului reprezentat de posibilul atac al unor câini agresivi.

Primul apel a fost făcut de un bărbat din Curtești, care a sesizat faptul că în apropierea troiței din localitate sunt mai mulți câini fără stăpân care au un comportament agresiv.

like facebookÎntrucât cele sesizate s-au confirmat , jandarmii au contactat firma de ecarisaj, ai cărei angajați au prins cinci câini comunitari, pe care i-au transportat la padocul de la marginea municipiului Botoșani.

În cel de-al doilea caz, în parcul din cartierul Parcul Tineretului, un bărbat care a scos la plimbare doi câini dintr-o rasă periculoasă, fără lesă sau botniță, a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 de lei. Proprietarului i s-a atras atenția, de către o altă persoană aflată în parc, că cei doi câini pot prezenta un pericol pentru copiii care se jucau, dar acesta s-a simțit ,,deranjat” și i-a adresat injurii.

Conform prevederilor legale, lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, potrivit unui comunicat al IJJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *