Poliţiştii au schimbat încadrarea unui accident de muncă petrecut la un gater, după ce au aflat în urma cercetărilor că victima, un tânăr în vârstă de 20 de ani, nu s-a lovit de un o stivă de cherestea, aşa cum se părea iniţial, ci a fost bătută de un coleg la locul de muncă.
Tânărul agresat a fost supus unei intervenţii chirurgicale, după ce medicii au constatat că a suferit o ruptură de splină.
Marian A., din judeţul Botoşani, a ajuns la spital pe data de 1 mai a.c., iar la acea vreme s-a considerat că a suferit un accident de muncă, după ce pacientul le-a spus medicilor şi ulterior poliţiştilor că leziunile suferite au fost produse la gaterul la care lucrează, pe raza comunei Vatra Moldoviţei.
Presupusul accident s-a petrecut cu câteva zile în urmă şi, deşi iniţial victima a crezut că nu e nimic grav, a doua zi a început să se simtă din ce în ce mai rău, spre sfârşitul săptămânii trecute cerându-i soţiei administratorului gaterului să cheme o ambulanţă pentru că are dureri mari în zona abdominală.
Poliţiştii au întocmit iniţial un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, fiind sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.
Când au stat din nou de vorbă cu tânărul respectiv, după ce medicii l-au băgat în sala de operaţii, considerând că viaţa victimei a fost pusă în pericol, Marian A. a recunoscut că nu s-a lovit de nici o stivă de cherestea, ci a fost lovit de un coleg cu o riglă de lemn în zona abdomenului. „În joacă”, le-a spus el poliţiştilor, însă după leziunile suferite (traumatism abdominal, ruptură de splină), în urma cărora are nevoie de aproximativ 40 de zile de îngrijiri medicale, a fost o lovitură puternică.
Între timp a fost identificat şi colegul care l-a agresat pe tânărul de 20 de ani, fiind vorba de un localnic, în vârstă de 23 de ani, Traian C.. Acesta din urmă este cercetat acum pentru vătămare corporală.
Sursa: Monitorul de Suceava