Un fost profesor de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, care a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru că și-a ucis mama, ar putea fi pus în libertate. Magistrații Judecătoriei Botoșani au dispus, joi, eliberarea condiționată a lui Luncă, însă sentința nu este definitivă.
„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul Lunca Vasile, actualmente deţinut în Penitenciarul Botoşani. Dispune liberarea condiţionată a petentului din executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 9/2009 a Tribunalului Botoşani”, se arată în minuta instanței.
Bărbatul de 57 de ani a fost condamnat în 2008, pentru uciderea mamei sale.
Crima a avut loc pe 19 decembrie 2006, cand inculpatul, profesor de discipline tehnice la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, s-a invoit de la serviciu pentru a-si vizita mama din Stiubieni. Aflat in stare de ebrietate si pe fondul unei stari de irascibilitate provocata de un mesaj primit de la sotia sa plecata in Italia de trei ani, a intrat in conflict cu mama sa.
La un moment dat barbatul a prins-o de gat si a sugrumat-o. Trupul neinsufletit al Mariei Lunca a fost gasit o ora mai tarziu, iar profesorul a fost retinut si arestat. In timpul anchetei, Vasile Lunca a recunoscut ca si-a lovit mama, dar a respins ipoteza ca a intentinat sa o omoare.
Totusi, in cursul urmaririi penale, anchetatorii au renuntat la unele probe care il acuzau pe barbat si de viol. Dupa ce s-a descoperit ca batrana a fost agresata sexual, anchetatorii au recoltat secretii in care au fost evidentiati spermatozoizii, care au fost trimise la Bucuresti pentru analize ADN. Anchetatorii sperau sa demonstreze astfel incestul, insa varianta a cazut, intrucat reprezentantii Institutului criminalitisc nu au mai reusit sa faca testul genetic. Cum nici profesorul nu a recunoscut incestul, anchetatorii au dispus reincadrarea juridica a faptei in omor calificat.