Din lac în puţ se poate caracteriza păţania unui pescar din Republica Moldova. Acesta pescuia ilegal pe râul Prut şi când a văzut poliţiştii de frontieră moldoveni a trecut râul ajungând pe partea românească, numai că aici a fost prins de poliţiştii botoşăneni.
Pescarul, de 30 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.
„În urma verificărilor specifice efectuate, cu sprijinul autorităţilor din R. Moldova şi din declaraţiile persoanei, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceasta este cetăţeanul din R. Moldova, Ruslan U., în vârstă de 30 ani. Bărbatul a declarat că în timp ce desfăşura activităţi de pescuit ilegal, pe malul moldovenesc al râului Prut, a fost depistat de poliţiştii de frontieră şi pentru a nu fi sancţionat de către aceştia a trecut ilegal frontiera de stat din R. Moldova în România. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar la finalizarea cercetărilor a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră.