Galerie FOTO. Vezi cât s-a realizat din zona de agrement Cornișa și când va deveni funcțională!

lucrari parc cornisa 1Lucrările la zona de agrement Cornișa vor fi finalizate până la sfârșitul anului. Cel puțin asta spune constructorul, însă sunt și asigurările date de reprezentanții Primăriei Botoșani. Primarul Ovidiu Portariuc a inspectat, luni, șantierul pentru a vedea stadiul lucrărilor, având în vedere că reprezentantul firmei Electroalfa au schimbat și directorul de șantier.

Lucrările sunt realizate per total în proporție de 45%, însă sunt și obiective mai avansate. Potrivit primarului, piscina acoperită este realizată în proporție de 45%, cele trei bazine exterioare-două mici și unul mare, realizate 30%, patinoar acoperit-35%, terenuri de sport-60%, vestiare-55%, amfiteatru în aer liber- 80%, drumuri și alei pietonale-70%, împăduriri-35%, utilități-35%. De asemenea, în luna mai va începe amenajarea zonei de plajă. Locurile de joacă au fost achiziționate, în timp ce lucrările la râul de rafting și lacul de liniștire se află în faza de săpătură strat vegetal.

like facebookFață de ultima vizită, se poate vedea cu ochiul liber stadiul de progres, și aici am felicitat echipa care s-a mobilizat prin numărul mare de muncitori care sunt în șantier, aproape 100 de oameni sunt la lucru. Deja lucrurile intră într-un regim normal și vom reuși să depășim acele mici întârzieri care au fost produse din motive obiective. Este un volum mare de muncă, pentru că aici se construiește un mic orășel. Este o investiție de aproape 600 miliarde lei”, a spus Portariuc.

Și reprezentantul firmei Electroalfa susține că lucrările vor fi finalizate în termen, respectiv decembrie 2015.

Fără discuție, lucrarea va fi finalizată în decembrie. Nu am niciun dubiu. Am avut o medie de 80 de muncitori și vom ajunge la 200 pe zi, din luna mai”, a spus reprezentantul firmei.

Zona de agrement va deveni funcțională pentru botoșăneni în luna mai a anului viitor. Și asta pentru că după finalizarea lucrării urmează procedura de punere în funcțiune a parcului și de efectuarea unor teste.

Sper ca botoșănenii să se bucure de ceea ce este aici în primăvara anului viitor. Preconizăm undeva în luna mai a anului viitor deschiderea oficială”, a menționat Portariuc

zona bazine acoperite
zona bazine acoperite
zona bazine exterioare
zona bazine exterioare
zona bazine acoperite
zona bazine acoperite
terenuri sport
terenuri sport
zona terenuri sport
zona terenuri sport
zona impadurita
zona impadurita
amfiteatru aer liber
amfiteatru aer liber
amfiteatru aer liber
amfiteatru aer liber

lucrari parc cornisa 5

zona vestiare
zona vestiare

lucrari parc cornisa 3

lucrari parc cornisa 2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *