Vineri seara a fost seara contrastelor la Zilele Oraşului Botoşani. În prima parte publicul a fost de vârsta a doua şi a treia în timp ce pe scenă susţineau concerte interpreţii de muzică populară, iar dansatorii îşi etalau coregrafiile. A doua parte a serii a fost a adolescenţilor.
Trupa Maxim a urcat pe scenă în jurul orei 21.00. Nu toţi cei patru băieţi componenţi ai formaţiei au ajuns la Botoşani, Marcus fiind bolnav şi nu a mai făcut deplasarea.
Îmbinând melodii din repertoriul naţional cu cele cu care s-au lansat, băieţii au făcut furori printre domnişoare. La un moment dat s-a organizat şi un concursul din partea unui sponsor al festivalului, Cotnari, iar băieţii au fost puşi să aleagă fete din public pentru a le da câte o sticlă de vin.
Primele fete urcate pe scenă au trebuit să facă drum întors, pentru că nu aveau 18 ani, însă norocoasele ce au fost declarate câştigătoare au putut să stea o melodie pe scenă alături de idolii lor.
Vineri seară, peste 2000 de botoşăeni au asistat la recitalul de muzică susţinut în Centrul Istoric al oraşului.