Un tânăr, de 24 de ani, din Botoşani a avut parte de o surpriză inedită de ziua de naştere. Acesta este posesorul unui autoturism marca BMW, iar iubita sa, de 20 de ani, cu care are o relaţie de trei ani şi jumătate i-a cerut maşina, joi, pentru a se plimba.
El a ieşit în oraş cu nişte prieteni şi fata l-a chemat să îşi ia automobilul parcat în faţa restaurantului. Când a ieşit băiatul a avut parte de o surpriză, maşina fiind plină de bileţele cu mesaje de dragoste şi baloane, iar pe capotă îl aştepta un tort cu marca maşinii şi cu mesajul de „La mulţi ani!”
” Am rămas plăcut surprins. Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva”, a spus tânărul.