Gabriel Oprişanu, consilier al ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a fost numit manager interimar la Institutul de Psihiatrie Socola în locul lui Lucian Burlea. Acesta din urmă se află în prezent sub control judiciar pentru acuzaţii de abuz în serviciu şi fals intelectual.
Gabriel Oprişanu a fost numit manager interimar miercuri după-amiază. Decizia a fost luată acum şi pentru că în această perioadă se încheie contractul cu Casa de Sănătate pentru decontarea de servicii şi Institutul avea nevoie de un reprezentant. Lucian Burlea, care a ocupat funcţia de manager până acum, se află sub control judiciar în urma unor acuzatii de abuz in serviciu si fals intellectual ]ntr-un dosar privind angajari ilegale la Spitalul Socola.
Oprișanu va ajunge la Iaşi miercuri noapte, urmând să-şi preia atribuţiile de joi. Acesta va asigura interimatul până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de manager, dar nu mai mult de 6 luni.
“Este o responsabilitate mare dat fiind ca este unicul Institut de Psihiatrie din ţară. În această perioadă instituţia nu putea să rămână fără conducere. Vom continua toate proiectele,” a declarat acesta pentru Digi24 Iaşi.