Un bărbat din municipiul Dorohoi a fost salvat în ultima clipă de pompieri din locuinţa plină de fum. Salvatorii l-au găsit pe acesta dormind într-una din încăperi, în timp ce o oală cu mâncare aflată pe aragazul în funcţiune a ars şi a umplut casa cu fum.
Puţin după miezul nopţii de 7 spre 8 aprilie, vecinii au observat că iese fum din locuinţa dorohoianului şi au bătut la uşă pentru a-l atenţiona. Întrucât nu au primit nici un răspuns, aceştia au solicitat ajutorul pompierilor.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă.
Salvatorii au intrat în apartament şi au îndepărtat pericolul de incendiu, concomitent cu salvarea proprietarului.
I.S.U. Botoşani recomandă botoşănenilor să supravegheze pe timpul funcţionării aparatele de preparare a hranei.