Românii care au păstrat bonurile fiscale primite în perioada 2 februarie-28 martie 2015 vor participa la extragerea organizată în a doua zi de Paşte, pe 13 aprilie, cu premii totale de 1 milion de lei. Datele bonurilor câştigătoare vor fi afişate pe site-urile Finanţelor şi ANAF minim 30 zile.
Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 și 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 și 9. De asemenea, se extrage câte un număr pentru luna și ziua în care a fost emis bonul.
„Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se postează pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru o perioadă de minimum 30 de zile”, se mai arată în comunicatul citat.
Ulterior extragerii, se împarte fondul de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen.
În cazul în care nu există câștigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare, se mai precizează în comunicat.
Cum îţi ridici banii?
Revendicarea premiilor se face, în 30 de zile de la extragere, prin depunerea bonului fiscal câștigător (ulterior extragerii), în original, la orice unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a pașaportului titularului bonului și de o cerere conform modelului care va fi aprobat prin ordinul mai sus menționat, se mai arată în comunicat.
În cazul în care premiul nu se revendică în termenul menționat, se pierde acest drept.
„Plata câștigurilor se face de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticității și realității bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, se mai arată în comunicat.
Prin Ordonanța Guvernului nr.10/2015 a fost reglementată organizarea Loteriei bonurilor fiscale, în scopul diminuării evaziunii fiscale prin cointeresarea, implicarea și responsabilizarea cetățenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianți din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor direct către populație.
Sursa: RTV.net