Situaţia din organizaţia judeţeană PNL este departe de a se lămuri, după anunţul făcut de Florin Ţurcanu privind renunţarea la funcţia de preşedinte şi propunerea făcută de el prind înlocuirea sa de fratele său.
Liderii PNL s-au deplasat, miercuri, la Bucureşti pentru a lămuri situţia cu structurile centrale, însă o decizie finală va fi luată după jumătatea lunii.
Situaţia incredibilă este că în ciuda scandalului izbucnit în PNL şi a demisiei anunţate de Florin Ţurcanu, acesta nu şi-a depus demisia în scris şi în fapt va conduce în continuare organizaţia până la o decizie a forurilor superioare.
„Am discutat la nivel central şi o decizie se va lua în jurul datei de 15 aprilie, după sărbători. Până atunci organizaţia judeţeană PNL va fi condusă de Florin Ţurcanu pentru că el nu a demisionat”, a declarat Gheorghe Sorescu.