Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Rogojești în colaborare cu Primăria Comunei Mihăileni organizează Festivalul Concurs de Ouă Încondeiate, ediția a II-a, Rogojești.
Întreaga manifestare va avea loc în această microzonă a județului Botoșani, deoarece aici s-a reușit, dincolo de trecerea timpului, ca meșteșugul încondeierii ouălor să se păstreze cu adevărat și, chiar dacă s-au diversificat atât motivele, cât și tehnicile de lucru, nu s-a observat alunecarea pe linia nedorită a kitsch-ului. În acest sens, expozițiile personale ale meșterilor populari invitați vor oferi o multitudine de ouă închistrite, de la așa-zisele ouă cu motive „bătrânești”, până la ouăle „muncite” și până la ouăle cu ornamente din ceară în relief.
Festivalul propriu-zis va cuprinde două secțiuni: adulți și copii.
Vineri, 3 aprilie 2015, ora 10.00, va avea loc concursul meșterilor populari consacrați, iar sâmbătă, 4 aprilie 2015, ora 10.00 se va derula prima ediție a concursului pentru copii.
Meșterii populari au îndatorirea să închistreze 2-3 ouă în intervalul de timp stabilit de membrii juriului, de preferință va fi ca acestea să se încadreze în categoria ouălor monocrome sau policrome.
De-a lungul celor două zile ale manifestării vor mai avea loc concerte de muzică religioasă, programe artistice susținute de copiii din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Rogojești și Expoziția de icoane „Regăsirea luminii interioare” – aparținând pictorilor Marcel și Lidia Alexa.
Inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani de a organiza împreună cu Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Rogojești are drept motivație conservarea propriu-zisă a acestui meșteșug tradițional și implicit a conotațiilor deținute de acest simbol național și universal ce-și regăsește rădăcinile încă din perioada precreștină.