Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, își dorește ca anul acesta să fie un an de liniște și construcție în Consiliu Local și nu unul de tensiuni politice. Declarația a fost făcută pe fondul zvonurilor privind o nouă încercare de schimbare a viceprimarilor.
”Cred în maturitatea politică a colegilor de la PNL. Știu că sunt unii membri din fostul PDL care tot încearcă să provoace șicane așa cum au provocat așa cum au provocat în ultimii trei ani, dar sper ca măcar acest an să fie un an de liniște și construcție în consiliul Local pentru că avem multe proiecte de terminat. Dacă există acest interes din partea lor, de a provoca în continuare tensiuni politice și instabilitate, să iasă și să spună public”, a menționat Portariuc.
Edilul municipiului a menționat că PSD are o colaborare bună cu PNL în Consiliul Județean și își dorește să existe o astfel de colaborare și la municipiu.
”Dacă există alte interese politice a celor din PDL ar fi bine să o recunoască. Oamenii s-au săturat de lupte politice. Multă vreme am crezut că domnul Florin Țurcanu era cel care promova această tensiuni, dar se pare că originea scandalului politic se află la fostul PDL”, a adăugat Portariuc.