Poliţiştii au serbat, miercuri, Ziua Poliţiei şi au organizat pe pietonalul Unirii o expoziţie a tehnicii din dotare.
Au fost prezente o maşină a Serviciului Poliţiei Rutiere, o autospecială folosită de criminalişti şi Rocky, vedeta expoziţiei, un câine folosit în anchete. Principalii vizitori ai expoziţiei au fost elevii, puştii fiind curioşi de sirenele maşinilor, au fost amprentaţi şi au luat la întrebări poliţiştii.
” Astăzi Poliţia Română aniversează 193 de ani de existenţă şi este prin urmare un prilej în plus pentru noi să fim alături de botoşăneni. Îi aşteptăm pe pietonalul Unirii pentru a face cunoştinţă cu tehnicile pe care le folosim în lupta cu infractorii. Sunt aici colegii mei criminalişti, cei de la poliţia rutieră şi cei de la Serviciul de Acţiuni Speciale”, a declarat Daniel Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.