Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) va susține în Parlament un proiect de lege privind acordarea de facilități pentru firmele care crează locuri de muncă pentru tineri cu vârste între 16 și 29 ani, a declarat, sâmbătă, secretarul executiv al organizației județene a UNPR, Gabriel Galan.
Potrivit acestuia, proiectul „Primul loc de muncă” crează avantaje atât pentru angajator, cât și pentru angajat.
„Proiectul prevede că angajatorii care încadrează cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, vor primi lunar, pentru fiecare tânăr încadrat la primul loc de muncă, o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”, susține Galan.
Reprezentantul UNPR susține că, actul normativ ar urma să prevadă și faptul că angajatori vor fi scutiți de la plata contribuțiilor de asigurări sociale, pentru aceste persoane, pe o perioadă de 18 luni.
Angajatorii sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă ale acestora, cel puţin 36 luni de la data încheierii lor.
„UNPR consideră că aceatsă lege va rezolva problema tinerilor cărora li se cere experiență șla angajare. Cred că va fi un model pentru toate statele europene, pentru că toate statele europene au probleme în a-și angaja tinerii pe piața muncii”, a adăugat Galan.